Piger

În fiecare colț al vieții

Amintirile din anii tinereții

Au totuși un parfum special

Nu neapărat mirosul ideal

Dar când cu drag le savurezi

Esența în suflet o păstrezi

Ele etern îți aparțin

Chiar dacă din trecut parvin

Nostalgia mișcând sufletul puțin

Memorie vie, ad litteram mențin

– Plec acum mami, strigă Victor, căscând își apucă ghiozdanul, își mai frecă ochii cu mâinile, parcă mai înviorându-se puțin, se mai privi încă o dată în oglindă și ieși țopăind pe ușă, balansând ghiozdanul în ritmul pașilor lui mărunți și săltăreți .

-Așteaptă Victor! strigă Irina. Nu ți-am pus pachețelul cu mâncare în ghiozdan.

-Nu te îngrijora, mamă, totul este rezolvat. Eu l-am văzut pe masă și l-am pus în ghiozdan. Acum sunt băiat mare.

-Măi, să fie! Nu îmi vine să cred. M-ai lăsat mască, Vic!

-Mami, te iubesc!

-Te iubesc Victor!

Prima zi de scoală a lui Victor. Prima zi de grădiniță a Liei.

-Mami, eu nu vreau să me_g la grădi! strigă Lia. Eu vreau să stau cu tine acasă. Nu vreau să mă spăl, nu vreau să mănânc, nu vreau să mă îmbrac, nu vreau…..Mami, te rog înțe_ge, eu nu vreau la grădi!

Nu am anticipat că diminețile vor deveni din ce în ce mai grele. Fiecare început de zi debuta cu o tragedie. Lia nu se putea adapta într-un mediu nou. Oricât de mult discutam cu ea și oricât de mult încercam să ii explic la vârsta ei de 3 ani și 2 luni nu putea înțelege limitările care i se impuneau în mediul instituționalizat. Mai mult decât atât, ea refuza categoric să se despartă de lucrurile ei. Devenea isterică în momentul în care începeam să o pregătesc pentru a pleca la grădiniță. Nu auzea ce îi spun, Lia urla efectiv, bătea cu picioarele în tot ce găsea și nu accepta să derulam împreună orice activitate premergătoare mersului la Grădiniță. Am fost nevoită să intru în concediu de odihnă o săptămână să mă pot gândi la o altă variantă. Nu aveam cu cine să o las pe Lia când eu eram la serviciu. Lia cu greu se putea trezi dimineața, căci îi plăcea să doarmă mult. Am dus-o pe Lia cu chiu cu vai în prima zi la Grădiniță și am rămas cu ea o oră în clasă. Am fost sfătuită la un moment dat de educatoare să plec și să mă întorc la ora 13.00, să nu o las până la ora 17.00 decât numai după ce se mai obișnuiește. A urlat Lia mea până a răgușit. După ce s-a oprit, a refuzat să participe la vreo activitate și nici nu a interacționat cu copii. Când a fost scoasă afară la joacă în curte ea a stat doar pe bancă. Nu vorbea cu nimeni. Nu a băut apă, nu a mâncat și într-un final a făcut pipi pe ea. Lia nu mai folosise pampers-ul de la vârsta de un an. Ea făcea doar la oliță. Am fost sunată de educatoare pe la ora 11.00 să vin să o iau de acolo că nu se simte bine. Am găsit-o sughițând, era roșie la față, udă de la brâu în jos și repeta răgușit Vreau la mama mea! Vreau la mami! Când m-a văzut, Lia s-a apropiat de mine, s-a uitat încruntată în ochii mei și a luat-o alegând spre ușă. Am insistat cu rugăminți să o schimb dar nu a fost chip să mă înțeleg cu ea. Mi se făcuse pielea de găină. N-o mai văzusem niciodată pe Lia atât de supărată. Mă simțeam oribil. Eu eram vinovata care pur și simplu nu a știut cum să îi explice unei fetițe de 3 anișori cât frumos, bine și special este la Grădiniță.

Lia și-a schimbat comportamentul doar după ce a intrat în casă. Am reușit cu ușurință să facem toate activitățile ușor și într-o armonie perfectă. Lia acasă era o fetița minunată. Sigurul lucru care o deranja era când eu vorbeam la telefon. Făcea ea ce făcea să mă determine să închid repede telefonul.

Am hotărât să o mai țin acasă pe Lia încă un an și să încerc să lucrez de acasă. Mi-am amenajat biroul în living. În primele ore ale dimineții lucram foarte bine acasă dar după ce Lia se trezea totul se desfășura destul de greu. Nu mai puteam vorbi cu ușurință la telefon cu colegii care lucrau la biroul Companiei și actele le făceam cu dificultate. Lia stătea numai lângă mine și voia să ne jucăm. Într-un final am apelat la medicul nostru de familie să îmi recomande un psiholog. Simțeam nevoia să mă consult cu cineva în legătură cu comportamentul meu față de Lia. Simțeam pe undeva că eu greșesc. Eu am trăit fără părinti și eram o persoană introvertită. Mă mustra conștiința că aș fi dat greș cu educația copiilor. Educația mea se baza pe sensibilitate, eu doream să îmi înțeleg copii, să îi îndrum, să-i susțin, să ii ajut să descopere totul în ritmul lor. Mă gândeam că poate deciziile pe care le-am luat singură să nu fi fost cele potrivite. Eu nu aveam cu cine să mă consult. Mircea, tatăl copiilor era absent din viața noastră. Iar cu prietena mea de facultate nu puteam discuta despre copii fiindcă ea nu avea. Ana mă mai ajuta cu ce putea și ea doar atunci când era liberă. Ea venea la mine să se joace cu Lia când eu aveam de întocmit rapoarte și termenul era limită. În schimb îmi făcusem un program de lucru intens când Lia dormea.

Când vremea era bună ieșeam cu Lia în parc și la locul de joacă.

La locul de joacă Lia nu prea interacționa cu copii de vârsta ei. Ea se juca cu copii mai mari cu vârsta apropiată de a lui Victor.

Mergem împreună cu Lia și îl luam pe Victor de la scoală. Victor era foarte încântat de colegii lui de clasă așa ca pe drum îmi tot povestea de ei iar Lia asculta și ea. Era foarte entuziasmat și asta mă bucura nespus. Totuși Victor după scoală a preferat After school-ul. Așa că el rămânea la scoală până la ora 17.00. Acasă, Victor avea preocupările lui se juca jocuri de construcție care nu implica adversari. Lui Victor îi plăcea să meștereasca câte ceva. De două ori pe săptămâna mergea și la cursurile de scrimă.

Chiar dacă medicul de familie mi-a recomandat un psiholog eu am tot amânat întâlnirea într-o așa măsură că într-un final nici nu am mai mers la acesta dar în schimb am adoptat un cățeluș, un puiuț abia fătat dintr-un adăpost canin. Aveam pisică dar îmi lipsea cățelul pe care îl lăsasem lui Mircea după separare. Cu alte cuvinte viața noastră s-a schimbat într-un mare fel după ce am adus cățelușul în casa noastră. S-a transformat rapid în companionul Liei. Cățelul, un fermecător pui de dalmațian pe cât de frumos pe atât de inteligent a adus veselia în casă iar Lia a devenit din ce în ce mai deschisă și sociabilă. Chiar dacă spațiul pentru puiuțul de câine era relativ mic, el se simțea din ce în ce mai bine adaptându-se ușor în apartament. Era foarte mic și slab, când l-am înfiat, dar după ceva timp hrănit cu biberonul a început să ia în greutate. Îl scoteam des afară, aveam un loc în apropierea casei, special amenajat pentru câini și alerga în voie. Lia la botezat. Ea și-a muiat mânuța în apă și ia făcut o cruce pe cap alegându-i numele de Piger.

Seara Lia și Victor se jucau în living cu Piger iar eu lucram mult mai ușor. Răspundeam la emailuri, trimiteam oferte și îmi făceam și raportul zilnic de activitate. Nu mai era nevoie să lucrez noaptea. La ora 22.00 dădeam stingerea și mergeam cu toți patru la culcare.

6 gânduri despre “Piger

  1. Da, cunosc din practică genul acesta de comportamente! Teoretic aş putea să-ți sugerez câteva soluții, dar nu o s-o fac, pentru că nu am toate datele problemei. Şi ar fi şi neprofesional! Sper că micuța Lia este bine acum!
    Numai bine!

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s