Menestrel

Mireasma florilor de tei

ce a fost, ce pare și ce este.

Te îmbie la plimbare pe alei

într-un respiro de poveste.

Fuse, demult, cândva, odată

în pădurea fermecată

un puiuț de copăcel

firav tras ca prin inel.

Era singur, singurel

se visa un menestrel.

Mai chipeș ca soarele

ce încălzea ogoarele.

El dorea doar a cânta

poezii a recita.

Să mângăie cu vers pământul

și cu cânt să domolească vântul.

Voia să crească rapid mare

să facă multe vlăstare

să fie mai mulți ca el

cu talent de menestrel.

Falnic, mândru, fabulos

El e de un real folos

Cu puteri vindecătoare

Pentru sufletul ce doare

Sub corola lui înflorită

Dragostea e altfel păstorită

Iar iubirea nu-i ciudată

E, doar cea adevărată

Aila