Compot de corcodușe

Era marți, puțin înainte de ora 13.30. O zi toridă de vară când soarele arde, totul este încins, nici o adiere de vânt și doar căldura iți dă mari bătăi de cap M-am întors acasă obosită după orele de aerobic. Liftul nu funcționa. Urcam scările iar la fiecare două etaje mă opream și îmi trageam sufletul. Intre opriri secundele de odihnă erau de un mare ajutor. În general după o săptămână de antrenament ar fi trebuit să mă simt relaxată dar acum aveam o stare prostă și nu știam cum să ies din ea. Leșinată de sete, m-am repezit la frigider, am scos sticla cu compot de corcodușe, am pus-o pe masă. Intre timp a sunat telefonul. Am răspuns imediat, dar cineva după ce mi-a auzit vocea pur și simplu a închis. M-am întors în bucătărie, am luat un pahar și l-am pus pe masă. Telefonul a sunat din nou. Am răspuns dar din nou persoana a închis. M-am gândit ca ar putea fi cineva care ori nu voia să vorbească, ori nu putea să vorbească. Am apelat eu. A răspuns imediat. Era Micea. Trecuse un an de când nu mai vorbisem la telefon. Nu aveam salvat nici măcar numărul lui de telefon în agendă. Se spune că prima iubire nu se uita niciodată. Nu știu cât de adevărată sau cât de falsă este această afirmație. Eu știu doar că sunt o femeie divorțată, mama a doi copii iar Mircea pentru mine este doar tatăl copiilor mei. El și-a refăcut viața pe când eu în tot acest timp am fost pusă la zid, am suferit, mi-am înfrânt dorințele supraviețuind măcinată de singurătate. Acest mariaj ratat a făcut ca viața mea să se oprească fix acolo când sentința de divorț a rămas definitivă. Nu mi-am imaginat că voi ajunge să îl las pe Mircea să plece din viața mea cu atât de multă ușurință. Pentru mine nu mai putea exista o cale de întoarcere. Intuiam ce mă va aștepta. Într-un fel îmi era rușine că am ajuns să fiu o mamă singură dar am găsit tot în mine puterea de a merge mai departe. M-am rupt de tot, am luat copii și ne-am mutat într-un apartament închiriat.

Alo! M-ați sunat? Cine sunteți?

Sunt, Micea! Să tot fie ceva vreme de când nu ne-am auzit…

Ce faci Irina? Ce fac copii?

Ne jucăm Mircea, ne jucăm de-a v-ați ascunselea!

Glumești?

Nu glumesc.

Am dorit să știu doar dacă sunteți bine…

Suntem bine Mircea, nu iți face griji inutile!

Mă bucur, Irina. Dacă voi sunteți bine și eu sunt bine!

Peste zece zile voi veni în România. Trebuie neapărat să ne vedem.

Mircea, eu sunt într-o relație iar copii nu vor să te vadă.

La revedere Mircea! Acum trebuie să închid!

Vă iubesc Irina, îmi este dor de voi……

La revedere Mircea!

Doamne, de ce sunt atât de ghinionistă în toate? Mă uit în oglindă, văd cicatricea de pe chip și nu mă recunosc. Indiferent cât de mult aș vrea să uit, eu nu pot. Ghinionul meu apărut la naștere nu se leapădă de mine, el se tine scai. Când eu am apărut pe lume, cerul s-a întunecat, mama a murit iar când o mare furtună s-a stârnit, tata și-a ucis cel mai bun prieten și bunica a suferit un infarct de supărare. Era o zi de marți, 13. Nu sunt superstițioasă dar uneori am impresia că în tot ce fac îmi dau frecvent cu stângu’n dreptu’. Astăzi e 13 iulie, ziua mea cu ghinion. Rănile din sufletul meu nu se vor vindeca niciodată! Durerea a rămas înrădăcinată adânc în suflet. Am trăit fără părinți. Mi-a fost dor de ei în fiecare zi, zeci de ani. Am crescut promițându-mi că eu când o să am copiii o să le ofer o viață într-o familie echilibrată și armonioasă. Mereu m-am întrebat de ce Mircea a plecat? De ce nu s-a gândit că noi suferim și mai mult, trăind fără el. Acum Mircea vrea să se întoarcă. La ce sa se întoarcă? Au trecut trei ani iar în acești ani el nu ne-a vizitat. Am vorbit doar de câteva ori la telefon. Când Mircea s-a înscris la concursul de burse de la Viena nu m-a întrebat ce părere am. Abia se născuse Lia iar Victor avea doar 3 ani. Pe Mircea îl mâncau tălpile. O, câtă dreptate avea Ana când îmi spunea ca nu mă pot baza pe el. Cum dădea de greu, el fugea. Pur și simplu, el avea cu totul alte priorități. După doar 6 de luni de la divorț Mircea s-a recăsătorit în Austria. Se poza frecvent împreună cu soția și cățelul, posta pozele pe Facebook și răspundea comentariilor accentuând cât de fericit este. Eu priveam pozele cu ura nu invidie. Eram mânioasă pe el, pe ea, pe cățel, pe Facebook, așa că într-un final mi-am șters contul. După această ispravă, eu mă simțeam chipurile din ce în ce mai bine. O iluzie. Cine spune că poți rămâne într-o relație de prietenie cu fostul soț după divorț cred că se înșeală. Cel puțin în cazul meu nu a funcționat. Mie nu îmi place ce a rămas din trecut. Totul s-a dovedit a fi altceva decât eu credeam. Aș minți dacă aș spune că l-am uitat sau că nu îmi este dor de el. Niciodată nu m-am gândit că ar putea veni o zi când cineva va reuși să mă facă să iubesc din nou și totodată să fie ca un adevărat tată pentru copii.

O aveam pe Maia lângă mine, doar ea mă asculta, mă înțelegea și mă ajuta cu tăcerea ei. I-am lăsat lui Mircea câinele pe Gepetto și am luat-o cu mine pe birmaneza Maia.

Of, e deja ora 15.00. Peste o jumătate de ora mă duc să aduc acasă copii de la grădiniță. Of, am uitat sticla cu compot de corcodușe pe masă.

2 gânduri despre “Compot de corcodușe

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s