Şarpele-n inimă

O femeie dormea impreuna cu sarpele in pat. Era tare bucuroasa ca reusise sa il imblanzeasca si sa il aiba aproape. intr-o zi, sarpele a inceput sa nu mai manance.

Dupa o saptamana, femeia s-a dus la veterinar, ingrijorata ca sarpele ar putea fi bolnav. “Dormiti in acelasi pat cu acest sarpe si el se intinde pe tot corpul dumneavoastra?”. “Da”, spune ea mandra.“Doamna, sarpele nu este bolnav. Doar se pregateste sa va manance. Va masoara de ceva timp si acum nu mananca pentru ca se pregateste sa va inghita cu totul.”


Morala: trebuie sa recunosti serpii. Doar pentru ca iti sunt aproape nu inseamna ca iti vor binele.

M-ai strâns ieri cu mânie-n crâng

                        De braţul stâng –

                        De ce mă spui la toţi că plâng?

                        „Să nu te văd cu vrun flăcău,

                        Că dai de rău!”

                        Dar ce, mă rog, sunt robul tău?

                        N-am plâns şi nu te lăuda!

                        Am plâns, ba da,

                        Dar nu pentru mustrarea ta!

                        M-au întâlnit aşa pe drum,

                        Mai ştiu eu cum,

                        Iar tu eşti mânios şi-acum!

                        Şi-a fost şi soră-ta cu ei;

                        Veneau tustrei,

                        Şi-am stat puţin, şi ce mai vrei?

                        N-am voie nici atât, eu nu?

                        Dar ce crezi tu,

                        Şi ochii să mi-i scot de-acu?

                        Ai răsărit ca din pământ –

                        Ei, Doamne sfânt,

                        Îţi sunt nevastă, soră-ţi sunt,

                        De nu mă laşi din ochi mereu?

                        Nu pot şi eu

                        Să mă întâlnesc cu cine vreau?

                        „De unde viu? Ce cat în prund?

                        Ce flori ascund?”

                        Eşti mamă tu, ca să-ţi răspund?

                        Şi uitându-te şi-n jos şi-n sus

                        Scrâşnind mi-ai spus:

                        „Săracă fată!” şi te-ai dus.

                        Săracă! Dar de ce să fiu?

                        Pe suflet viu,

                        Cu nici o vină nu mă ştiu.

                        Apoi de ce tot spui şi spui

                        Că, de tăcui,

                        E semn că vinovată fui?

                        Ce semn? Tăcui aşa mereu,

                        Că-mi fu cu greu,

                        Şi ce-ţi puteam răspunde eu?

                        De-aş fi jurat pe-un rai de sfinţi,

                        Tu, printre dinţi,

                        Mi-ai fi răspuns la toate: minţi!

                        Că şi ce nu-i şi nu-i, tu vezi!

                        Te-nveninezi,

                        Şi toate câte-ţi par le crezi!

                        Şi-am plâns şi ieri, gândeam că mor

                        Că-mi tot dai zor

                        Să-mi afli vina-n faţa lor.

                        De ce mă chinuieşti tu vrând?

                        De ce ţi-e în gând

                        Mereu să mă tot vezi plângând?

                        Vrăşmaş de veci de te-aş avea,

                        Tu n-ai putea

                        S-acreşti mai rău viaţa mea!

                        De-s rea, tu bate-mă să zac,

                        De-ţi e pe plac

                        Dar nu-mi scorni şi ce nu fac!

George Coşbuc

2 gânduri despre “Şarpele-n inimă

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s